Detalii produs
Denumire produs
DACIA LITERARA 2026
Numar aparitii/an
4
Periodicitate
Trimestriala
Pret pe 12 luni *
200.00 RON
Descriere
Dacia literară este o revistă apărută pe 30 Ianuarie 1840 la Iași, sub redacția lui Mihail Kogălniceanu. Reflectă preocupările intelectuale și sensibilitatea unei epoci. Este prima revistă cu un program cultural clar articulat, stimulator și astăzi. Periodicul a apărut la 19 martie 1840 și a fost interzis la 23 august, același an. Nu a fost „reabilitat" decât în 1990, la 150 de ani de la dispariție.
Revista este editată în formulă nouă, din anul 1990, de Muzeul Literaturii Române și Societatea Culturală „Junimea ‚90" în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România, Consiliul Județean și, recent, Consiliul Local Iași. Publicația are ca program prioritar probleme de muzeologie, de istorie literară și culturală. Publică, în principal, documente literare inedite sau mai puțin cunoscute, precum și rodul cercetărilor din domeniul muzeologiei realizate de specialiștii muzeelor și de alți cercetători din instituțiile de specialitate (Academie, Universitate ș.a.). ÃŽn contextul presei culturale își propune un profil aparte, tradițional, relativ academic și, în același timp, deschis înnoirilor.